Callum Hudson-Odoi (18 ani), unul dintre tinerii de perspectivă din lotul lui Chelsea, este pe cale să își prelungească contractul cu gruparea londoneză, informează presa din Anglia.
Contractul extremei stânga cu Chelsea expiră în vara anului 2020, astfel că fotbalistul are posibilitatea de a negocia cu orice club începând cu luna ianuarie, însă, potrivit Sky Sports, cele două părți au ajuns la un acord privind prelungirea înțelegerii. Sursa citată scrie că anunțul oficial va fi făcut în următoarele 24 de ore.
Hudson-Odoi se află în recuperare după o accidentare gravă, ruptură a tendonului lui Ahile. Acesta a revenit pe teren, la mijlocul lunii septembrie, într-o partidă pentru formația U23, astfel că întoarcerea în lotul primei echipe este aproape de realizare.
Fotbalistul cu origini în Ghana este legitimat la Chelsea de la vârsta de 7 ani, iar în sezonul 2017/2018 și-a făcut debutul în Premier League, sub comanda lui Antonio Conte. În sezonul precedent, acesta a evoluat în 24 de partide, reșind cinci goluri și cinci pase decisive.
Deși are doar 18 ani, performanțele lui Callum Hudson-Odoi i-au adus convocarea la prima reprezentativă a Angliei, unde are două selecții, debutul având loc într-o partidă cu Cehia, din martie 2019, scor 5-0. De asemenea, extrema ar fi fost urmărită de Bayern Munchen, în această vară, însă a preferat să rămână alături de londonezi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER